A fost odata ca niciodata o mica caracatita care traia in ape putin adanci si caldute, langa o plaja cu nisip. Stiti cate picioare are o caracatita? Da, opt. Si stiti cum se numesc? Da, se numesc tentacule. Ei bine, acestei caracatite ii placea sa-si infasoare tentaculele in jurul lucrurilor si sa se agate de ele. Uneori se agata de un peste si se distra plecand purtata intr-o scurta calatorie. Alteori se agata de o piatra foarte solida si se simtea puternica si in siguranta.
Intr-o zi caracatita a vazut o ancora sub un vapor si imediat si-a infasurat tentaculele in jurul ei.
Dar ceva infricosator s-a intamplat. Ancora a inceput sa coboare scufundandu-se in ape tot mai intunecate, reci in care caracatita noastra nu mai fusese niciodata. Caracatitei nu-i placea ce se intampla, dar nu stia ce sa faca. Ce ati fi facut voi daca ati fi fost in locul ei? V-ati fi tinut in continuare de ancora sau i-ati fi dat drumul?
Ei bine, caracatita a continuat sa se tina de ancora pana cand aceasta, cu un zgomot puternic, s-a izbit de fundul marii. Era tare infricosata ca a ajuns acolo, pe fundul marii, dar tot nu stia ce sa faca.
Apoi a vazut un peste prietenos care inota cu miscari gratioase in jur. Ajutor! a strigat caracatita. Poti sa ma ajuti?
“Da, te pot ajuta”, a spus pestele. Din privirea lui se citea ca ii pasa de micuta caracatita: “Dar mai intai trebuie sa te ajuti singura. Va trebui sa dai mai intai drumul ancorei inainte de a-ti putea arata drumul”.
Caracatita tot nu stia ce sa faca. Ancora parea puternica si sigura. Daca i-ar fi dat drumul ar fi ramas in apa singura, numai pe cont propriu. S-a uitat la pestisor. Pestisorul dadea din cap incurajator si micuta caracatita a inceput sa-si desprinda cu timiditate tentaculele. Sa ai atat de multe brate si picioare poate fi dragut atunci cand vrei sa imbratisezi pe cineva, dar in momentul in care vrei sa te desprinzi de ceva e foarte complicat. Ultima tentacula a fost cel mai greu de desprins.A fost nevoie de mai mult timp pana ce a capatat curaj sa se desprinda.
Dragutul pestisor a asteptat-o, a incurajat-o si in final a felicitat-o. Cand caracatita s-a desprins cu totul, pestisorul i-a spus cu blandete: “Uramareste-ma!” Pestisorul a inotat inainte si inapoi, trasandu-si drumul treptat, ajutand-o pe caracatita in situatiile in care ramanea in urma.
Pe masura ce continua sa inoate, caracatita se simtea tot mai fericita si mai puternica. A facut un efort sa-l ajunga pe pestisor din urma si pentru o vreme au inotat umar la umar. Nu a mai avut nevoie mult timp sa fie condusa. De la o vreme a inceput sa inoate prima, preluand conducerea si croindu-si singura drumul. Nu mai era ingrijorata si i se parea ca de fapt traieste o aventura exatraordinara.
Pestisorul i-a spus la un moment dat: “Nu mai ai nevoie de mine. Poti sa inoti singura de acum. Calatorie placuta!”
Micuta caracatita i-a multumit pestisorului si a inotat mai departe. Apa incepea sa devina mai calda si era tot mai multa lumina. Lumina se reflecta in apa si facea sa staluceasca multimea de pestisori galbeni, rosii, albastri care inotau. Lucrurile din jur erau la fel ca inainte, dar acum micuta caracatita era diferita. Se simtea mai puternica si mai increzatoare.
Apoi caracatita a facut ceva ce nu facea de obicei. S-a catarat pe plaja cu nisip, imbaindu-se in razele soarelui. I s-a parut dragut sa se relaxeze o vreme, stand asa, fara sa faca nimic.
Caracatita s-a uitat apoi la stancile din spatele plajei. Poate ca incepusera sa-i placa aventurile. Sau poate ca sa faca un lucru nou nu o mai speria asa cum se intampla inainte. Stancile parca o chemau si caracatita se intreba cum ar fi sa urce pana in varful lor.
Cu grija a inceput sa urce spre varf. Drumul nu era usor, dar caracatita continua urcusul cu gandul la bucuria de a fi in varf. Si in sfarsit, iat-o acolo sus.
Un vantisor placut adia dinspre ocean. Si ca si cum ar mai fi facut asta de multe ori, caracatita si-a intins tentaculele ca niste aripi si s-a lasat purtata de vant, sarind in ocean. Asemeni unui vultur a strabatut aerul, bucurandu-se ca putea zbura.
Uitandu-se in jos vedea oceanul din care iesise. Uitandu-se deasupra vedea cerul albastru spre care urcase. Cine ar fi crezut ca o mica caracatita ar fi putut ajunge atat de sus?
Comments are closed