Copilul are nevoie de o modalitate prin care să se înţeleagă pe sine în lumea complexă în care trăieşte. De obicei copilul găseşte înţelesuri în basme. Basmele comunică cu copilul la mai multe niveluri. Conform modelului psihanalitic al personalităţii umane basmele poartă mesaje importante la nivel conştient, subconştient şi inconştient.
Copiii, indiferent de nivelul lor intelectual şi de vârsta pe care o au, par să prefere basmele populare oricăror alte poveşti. Aceste basme fac referire la presiunile interne pe care copilul le înţelege automat în mod inconştient şi oferă soluţii temporare şi permanente la problemele sale.
Problemele cu care copiii se confruntă sunt multiple: dezamăgiri, dileme, rivalităţi între fraţi, achiziţionarea unei valori proprii, realizarea existenţei sinelui, depăşirea dependenţelor.
Copilul nu poate înţelege mediul său în mod raţional, ci prin intermediul viselor cu ochii dechişi, fanteziei şi jocului. Astfel, conţinutul inconştient este încorporat în fanteziile conştiente. Basmele oferă noi dimensiuni imaginaţiei copilului, pe care probabil i-ar fi dificil să le descopere de unul singur. Mai important chiar, forma şi structura basmelor sugerează copilului imagini prin intermediul cărora îşi poate structura fanteziile şi îşi poate găsi un drum în viaţă.
Atât la copil, cât şi la adult, inconştientul este un determinant important al comportamentului inconştient. Conform teoriei psihanalitice dacă materialului inconştient îi este permis să ajungă la nivel conştient şi să fie prelucrat prin intermediul imaginaţiei, potenţialul său dăunător (prin reprimare presupunându-se că duce la personalităţi rigide, obsesiv-compulsive) este mult redus, şi are, dimpotrivă, un efect pozitiv.
Copilul are nevoie de sugestii în formă simbolică despre cum poate depăşi diverse probleme şi poate ajunge la maturitate. Poveştile „corecte politic” nu menţionează îmbătrânirea sau moartea, limitele existenţei noastre, sau dorinţa de viaţă eternă.
Basmele prezintă la modul imaginar procesul dezvoltării umane şi fac acest proces mai atractiv pentru copil. Pe lângă înţelesul lor profund psihologic, basmele sunt o operă de artă. Basmele nu ar putea avea impact dacă nu ar fi o formă de artă. Şi în acest sens basmele sunt unice, fiind o formă de artă pe care copilul o poate înţelege.
În basm este exprimată şi moştenirea noastră culturală. În funcţie de punctul de vedere asupra basmului, putem găsi în el înţelesuri diferite. De exemplu în „Scufiţa Roşie” faptul că este înghiţită de lup este privit ca temă pentru:
– noaptea care devorează ziua
– iarna care înlocuieşte anotimpurile calde
– zeul care înghite victima sacrificată.
Basmele abundă şi în elemente religioase, şi multe poveşti biblice au o structură asemănătoare basmelor. De exemplu „1001 de Nopţi” este plină de referinţe la religia islamică. Multe din poveştile fraţilor Grimm fac referire la Dumnezeu.
Basmele sunt terapeutice pentru că pacientul îşi găseşte propriile soluţii prin contemplarea a ceea ce basmul pare că implică despre sine însuşi şi conflictele sale interne în acel moment al vieţii.
Basmele nu au pretenţia să descrie lumea aşa cum este, şi nici nu ne dau sfaturi referitoare la ceea ce ar trebui să facem. De obicei basmul nu are nimic de-a face cu viaţa exterioară a pacientului, ci cu problemele sale interioare. Natura nerealistă a basmului este foarte importantă pentru că devine clar că el nu conţine informaţii despre lumea externă, ci despre procesele interne.
Miturile au multe lucruri comune cu basmele, dar în mituri eroul principal este frecvent prezentat ca personaj demn de urmat.
Basmele răspund în mod sugestiv la întrebări eterne:
– Cum este lumea cu adevărat?
– Cum îmi voi trăi viaţa în această lume?
– Cum pot fi eu însumi?
Basmul este o experienţă de viaţă pentru copil, şi adolescenţii care nu au parte de basme în copilărie încearcă să compenseze acest lucru în adolescenţă, prin credinţa în astrologie, vrăjitorie, droguri, aderarea la un cult condus de un guru, etc. (Bettelheim, 1976). Basmele sunt o etapă prin care omul trebuie să treacă.
Cu cât o persoană se simte mai sigură în mediul său, cu atât mai puţin are nevoie de proiecţiile infantile (basme, religie, mituri, etc.).
Basmele seamănă de altfel cu visele. Prin intermediul basmului persoana se distanţează de conţinutul inconştientului, pe care-l poate vedea exterior lui, şi asupra căruia poate dobândi controlul.
Când copilul spune despre un basm „îmi place”, înseamnă că are ceva să îi spună şi basmul trebuie repetat.
Comments are closed