În cazul psihoterapiei copilului și adolescentului, una dintre întrebările și provocările cu care specialistul se întâlnește este legată în mod special de măsura în care copilul sau adolescentul va fi afectat ca urmare a divorțului. Afirmații de tipul: ” Aș dori să divorțez pentru că această căsnicie îmi face rău, dar nu știu cât de afectat va fi copilul”, sau ”De dragul copiilor am decis să rămânem împreună, deși eu și soțul/soția nu ne mai înțelegem”, ”Nu îmi doresc, ca urmare a divorțului copilul meu să fie stigmatizat la școală”, se regăsesc în prezent pe buzele multor soți a căror căsnicie a ajuns la sfârșit de drum, dar care au copii. Temerea lor este cumva reală într-o anumită măsură, dar și bazată pe miturile și prejudecățile sociale. Generația bunicilor este cel mai adesea cea care consideră că divorțul este o traumă pentru copii, nepoții lor, cei care consideră că este mai important ca nepoții lor să aibă o familie chiar dacă aceasta este una neferictă.
Temerea lor este cumva reală într-o anumită măsură, dar și bazată pe miturile și prejudecățile sociale. Generația bunicilor este cel mai adesea cea care consideră că divorțul este o traumă pentru copii, nepoții lor, cei care consideră că este mai important ca nepoții lor să aibă o familie chiar dacă aceasta este una neferictă.Prin anii 1970, a început creșterea numărului divorțurilor in societatea modernă, prin urmare a crescut și numărul copiilor care erau crescuți de mame singure, și care proveneau din familii destrămate. Judith Wallerstein numită la acea vreme ” mama mișcării împotriva divorțului”(Hupp S. apud Van Beima D.) conduce o cercetare care evidențiază consecințele severe ale divorțului asupra dezvoltării armonioase a copiilor. Mai mult decât atât, prin anii 2000 când acești copii, care au participat la studiu au ajuns adulți, spun despre ei că: ”chiar au simțit că s-au sacrificat mult din cauza divorțului părinților lor” în prezent ”fiindu-le greu să creadă că pot iubi pe cineva sau că altcineva îi va putea iubi pe ei” . Dacă am privi lucrurile doar din perspectiva acestor cercetări, divorțul ar însemna o catastrofă pentru viața de adult a copiilor noștrii și astfel acestea nu vor mai avea loc.
Da, divorțul este o ” treabă murdară” . În divorț sunt implicați soții, iar victimele colaterale sunt copii rezultați din această căsnicie. Divorțul are un gust amar indiferent de modul în care s-a realizat acesta, iar copii sunt cei care trăiesc în fapt dramele părinților.
Dar, atunci când discutăm de măsura în care copiii sunt afectați de această despărțire ar fi bine să luăm în considerare mai multe aspecte. În primul rând, ar trebui să avem în vedere personalitatea părinților pentru că aceasta influențează în mod direct dezvoltarea copilului, variabilă care rămâne constantă. Gradul de funcționalitate a copiilor după divorț este puternic dependent de nivelul de conflict care a existat între părinți pe perioada căsniciei, și după. (Booth, A. și Amato P.R 2001) Copiii care au trăit în familii marcate de conflict chiar prezintă ameliorări pe anumite arii de funcționare, divorțul fiind pentru ei o eliberare din mediul familial extrem de stresant.Atunci când vorbim de divorț și efectele sale directe asupra dezvoltării armonioase a copilului este imperios necesar să luăm în considerare anumiți factori de risc ce pot avea efecte negative. Șocul separării inițiale, este unul dintre acești factori, majoritatea copiilor fiind puși direct în fața faptului împlinit fără nici o explicație din partea părinților. Dacă părinții împreună ar crea o poveste a desparțirii lor adaptată nivelului de înțelegere a acestuia și această poveste ar fi comunicată cu ambii părinți de față lucrurile ar fi diferite. O mare contribuție o are și nivelul conflictului parental din timpul și după divorț. Aici copiii sunt prinși mereu între două tabere, folosiți chiar pentru a face rău unuia dintre părinți sau devin mesageri fără voie între cei doi părinți furioși ce nu mai pot comunica eficient între ei. Calitatea parentalității este și ea un factor important. Ca urmare a divorțului părintele poate ajunge la tulburări emoționale, depresii, furie fiecare dintre ele putând să scadă capacitatea de a fi părinte.Prin urmare mitul conform căruia divorțul ruinează viața copilului este un mit rezistent, dar în fapt nu pierderea familiei este ceea ce afectează copilul cel mai mult, ci modalitatea prin care cei doi actori principali gestionează întreaga etapă a divorțului este cea mai importantă.Cei doi adulți ar trebui să nu uite că, deși nu vor mai fi soț-soție ei vor rămâne în permanență părinții copilului lor.
Comments are closed