Gelozia este o emoţie ale cărei efecte „iasă adesea de sub control” (Goldie, 2000). Gelozia poate dura mult mai mult decât o emoţie bazală cum este furia, fără a-şi pierde din intensitate. Gelozia nu este exprimată printr-o singură emoţie sau comportament. Ca urmare psihologii nu au căzut încă de acord în ce priveşte definiţia geloziei:
„Gelozia romantică este un complex de gânduri, sentimente şi acţiuni care urmează ameninţării stimei de sine şi/sau ameninţării existenţei sau calităţii relaţiei când acele ameninţări sunt generate de percepţia unei atracţii potenţiale sau reale dintre partener şi un rival (uneori imaginar)” (White, 1981).
„Gelozia este o reacţie adversă care apare ca rezultat al relaţiei extraconjugale a partenerului, reală sau imaginară” (Brinkle şi Bunk, 1991).
„Gelozia este conceptualizată ca răspuns cognitiv, emoţional şi comportamental atunci când relaţia este ameninţată. În cazul geloziei sexuale aceasta ia naştere din suspectarea sau luarea la cunoştinţă a faptului că partenerul are sau doreşte să aibă activitate sexuală cu altcineva. În cazul geloziei emoţionale persoana se simte ameninţată de implicarea emoţională a partenerului faţă de o a treia persoană (Guerrero, Spitzberg şi Yoshimura, 2004).
„Gelozia este o reacţie protectoare faţă de o ameninţare percepută la adresa relaţiei” (Bevan, 2004).
Toate definiţiile subliniază faptul că gelozia este o reacţie la ameninţare. În mod tipic gelozia implică şi comportamente protective.
În cultura populară cuvântul „gelozie” este adesea folosit ca sinonim cu „invidia”, probabil pentru că adesea persoana poate invidia caracteristicile cuiva care îi este rival romantic. De fapt gelozia romantică poate fi interpretată ca formă a invidiei: persoana geloasă poate fi invidioasă pe afecţiunea pe care partenerul o dă rivalului, afecţiune la care persoana geloasă simte că are avea dreptul.
Totuşi gelozia se referă mai degrabă la dorinţa persoanei de a păstra ceea ce are, în timp ce invidia se referă la dorinţa de a obţine ceva ce nu are. Astfel, copilul este gelos pe un frate care captează atenţia părinţilor şi invidios pe bicicleta unui prieten. Persoana geloasă percepe faptul că posedă o relaţie valoroasă şi că se află în pericol de a o pierde sau de a fi modificată.
Experienţa geloziei implică:
teama de pierdere;
suspiciunea sau furia legat de trădare;
stimă de sine scăzută;
tristeţe privitor la pierdere;
nesiguranţă;
singurătate;
teama de a pierde o persoană importantă în favoarea cuiva mai atrăgător.
Experienţa invidiei implică:
sentimente de inferioritate;
dorinţa;
rea-voinţă faţă de persoana invidiată, adesea acompaniată de vină legat de aceste sentimente ;
motivaţie pentru îmbunătăţire;
dorinţa de a poseda calităţile atractive ale rivalului;
resentimente referitor la circumstanţe;
dezaprobarea sentimentelor.
Gelozia implică un întreg episod emoţional, incluzând o naraţiune complexă: circumstanţele care duc le gelozie, gelozie în sine ca emoţie, încărcările de auto-reglare, acţiunile şi evenimentele ulterioare (Parrot, 2001). Naraţiunea îşi poate avea originea în fapte, gânduri, percepţii şi amintiri, dar se poate baza şi pe imaginaţie şi presupuneri.
O explicaţie posibilă a originii geloziei este aceea furnizată de psihologia evoluţionistă: ca emoţie care a evoluat pentru a maximaliza succesul nostru genetic (Buss şi Zarsen, 2004). Comportamentul gelos la bărbat are scopul de a evita trădarea sexuală astfel încât să nu risipească resurse îngrijind progenitura unui alt bărbat.
O altă explicaţie – culturală sau socială – este aceea că gelozia îşi are originile în mod special în imaginaţie, imaginaţia fiind afectată de cultura în care trăieşte persoana.
Deşi psihologia tradiţională consideră excitaţia sexuală ca urmare a geloziei o parafilie, unii autori susţin că gelozia poate avea un efect pozitiv asupra funcţiei sexuale şi satisfacţiei sexuale. Studiile arată că uneori gelozia duce la creşterea pasiunii pentru partener şi intensităţii sexului pasional.
Gelozia la copii şi adolescenţi a fost observată mai ales la aceia cu stimă de sine scăzută, putând evoca reacţii agresive.
Pe de altă parte atitudinile faţă de gelozie depind mult de cultură.
Gelozia la adolescenţi apare mai ales privitor la prieteni – teama de a pierde prieteni, în asociere cu stima de sine scăzută.
Gelozia si stima de sine
Multe persoane geloase au o stimă de sine scăzută. Atunci când persoana simte că nu este demnă de atenţie, dragoste şi respect are o tendinţă mai pronunţată de a fi geloasă pe partener. Persoana poate avea tendinţa de a se compara în permanenţă cu alţii, de a nu avea încredere în ceilalţi, poate avea o structură de personalitate de tip paranoid, poate dori să îşi controleze partenerul.
Modelul sociometric al stimei de sine susţine că stima de sine monitorizează reacţiile altora şi alertează persoana în ce priveşte posibilitatea excluderii sociale. Stima de sine ca trăsătură se corelează pozitiv cu gradul în care persoana se simte în general inclusă şi nu exclusă de alte persoane.
Atunci când partenerul este infidel femeile au mai multe îndoieli referitor la sine decât bărbaţii, acest lucru fiind valabil mai ales la femeile cu stimă scăzută.
O serie de studii însă (Buunk, 1982) arată cu gelozia anticipată nu este corelată cu stima de sine scăzută la bărbaţi. Pe de altă parte gelozia anticipată este legată de dependenţă emoţională. Pe de altă parte alte studii (Salovey, Radiu, 1991) leagă gelozia de stima de sine globală scăzută.
Teoria menţinerii auto – evaluării (Tesser, 1988)
Teoria menţinerii auto – evaluării se referă la discrepanţele între două persoane aflate în relaţie. Două persoane au scopul de a continua să se simtă bine psihologic în relaţie atunci când se compară cu celălalt. Auto – evaluarea este definită ca mod în care persoana se percepe. Acest proces de creştere şi progres este stimulat sau împiedicat de comportamentul persoanelor apropiate psihologic, astfel că oamenii sunt mai ameniţaţi de prieteni decât de duşmani.
Auto – evaluarea unei persoane – similară de fapt cu stima de sine – este crescută atunci când persoanele apropiate se poartă bine. Pe de altă parte succesul unei persoane apropiate psihologic poate scădea auto-evaluarea subiectului în cadrul procesului de comparaţie.Aceasta deoarece succesul celuilalt invită la comparaţie cu propriile capacităţi, afectând astfel auto-evaluarea.
Există studii care leagă gelozia de modelul teoriei menţinerii auto-evaluării. Gelozia este crescută atunci când realizările rivalului se situează de asemenea într-un domeniu cu mare relevanţă pentru subiect. Ca urmare se pare că sunt importante caracteristicile rivalului: de exemplu caracteristici profesionale deosebite, abilităţi sau talente speciale, etc. Gelozia este astfel conceptualizată ca proces specific de menţinere a auto-evaluării.
Gelozia este simţită mai ales atunci când facem comparaţii în domenii care sunt importante pentru modul în care ne definim pe noi înşine. Gelozia este mai probabilă atunci când relaţia este ameninţată de un rival cu care considerăm că nu ne putem compara într-un anumit domeniu. Oamenii sunt motivaţi pentru a-i creşte stima de sine, respectiv se vor purta astfel încât să promoveze un punct de vedere pozitiv despre ei înşişi. Multe din ocaziile de a obţine feed-back astfel încât persoana să îşi menţină o stimă de sine crescută îşi are originile în interacţiunile sociale cu persoanele similare. În plus stima de sine crescută poate fi mentinută de persoană şi prin faptul că cunoaşte persoane care au abilităţi / capacităţi deosebite şi succes, ceea ce este cunioscut în mod popular ca „a se scălda în gloria altora”. Totuşi sunt situaţii în care succesul altora duce la scăderea stimei de sine a persoanei – respectiv atunci când domeniul de succes al celeilalte persoane are relevanţă crescută pentru noi, respectiv situaţii care invocă comparaţii. Auto-evaluarea este ameninţată atunci când persoana face comaparaţii care pot fi în defavoarea sa. Gelozia este astfel resimţită mai ales atunci când avem tendinţa de a ne compara cu rivalul.
Comments are closed