Tehnici esentiale pentru psihoterapeutul incepator

În 2004 Sublette și Nevick descriau următoarele tehnici terapeutice esențiale pentru psihoterapeutul începător:

Principiile generale

– este nevoie să ascultati şi să observaţi clientul. Şansele de a menţine un raport bun cu clientul sunt mai mari dacă sunteţi atent la ceea ce spune clientul. Încercaţi să acordaţi atenţie procesului terapiei: contexul poate oferi la fel de multe informaţii ca şi conţinutul celor spuse de client (de exemplu, observaţii limbajul corporal al clientului);

– nu puteţi ajuta clientul decât dacă empatizaţi cu el. Încercaţi să înţelegeţi de ce are nevoie să se comporte într-un anumit fel. Dacă nu judecaţi clientul, veţi descoperi că se va forma o alianţă de lucru bună;

– clarificaţi orice vi se pare vag, neobişnuit sau neclar;

– confruntaţi clientul privitor la comportamentele care sunt în detrimentul lui;

– feriţi-vă de interpretări;

– fiţi pregătit să vă revizuiţi comentariile funcţie de ceea ce vă răspunde clientul. O parte importantă a alianţei terapeutice este folosirea unui limbaj cu care clientul se simte confortabil;

– veţi face greşeli. Recunoaşteţi impactul greşelilor dvs. asupra clientului: cereţi-vă scuze, aşteptaţi-vă ca clientul să aibă sentimente legat de ceea ce s-a întâmplat sau i-aţi spus, fiţi onest.

Ascultarea şi observarea

– rezistaţi tentaţiei de a întrerupe neapărat clientul;

– rezistaţi tentaţiei de a umple tăcerea în terapie. Pauzele şi tăcerea au rolul lor; acordaţi timp clientului;

– nu impuneţi clientului interpretările dvs;

– orice spune clientul poate fi în mod potenţial legat de terapie. Ascultaţi cu atenţie;

– conştientizaţi care este starea dvs. emoţională (contratransfer). Vă irită ceva? Sau vă amuză? Sunteţi furios, vă simţiţi inadecvat, ruşinat, etc? Este posibil ca și clientul dvs. să aibă aceste sentimente (identificare proiectivă);

– fiţi atent la răspunsurile tangenţiale ale clientului, la trecerea bruscă de la un subiect la altul şi la situaţiile în care clientul pur şi simplu pare că nu aude ceea ce îi spuneţi. Aceştia pot fi indicatori ai faptului că clientul vrea să evite anumite subiecte şi sentimentele intense legate de aceste subiecte.

Clarificarea

– nu bombardaţi clientul cu insight-uri profunde. Ajutaţi clientul în interpretarea datelor, dar nu îi impuneţi interpretări;

– orice ipoteză aveţi privitor la caz trebuie verificată cu clientul;

– adaptaţi-vă la materialul adus de client în şedinţa de terapie. Chiar dacă aţi stabilit ce urmează să faceţi în şedinţa respectivă, dacă apare ceva mai important va fi necesar să vă schimbaţi strategia. Pe de altă parte, dacă de fiecare dată când doriţi să discutaţi un subiect apare „o problemă presantă”, acordaţi un timp limitat „problemei presante” şi reveniţi la subiectul în cauză;

– feriţi-vă  de presupunerile că ştiţi ce simte clientul. De multe ori nici el nu ştie conştient  ce simte. Aşa că întrebaţi.

Confruntarea

– „confruntarea” nu implică ostilitatea sau agresivitate. Confruntarea se referă la indicarea comportamentelor repetitive care sunt în detrimentul clientului. Uneori confruntarea necesită insistenţă din partea terapeutului.

Interpretarea

– înainte de a interpreta trebuie să ascultaţi, să clarificaţi şi să confruntaţi. Comportamentul clientului este de obicei rezultatul unor mecanisme de coping pe care a fost forţat să le dezvolte datorită circumstanţelor mai ales în copilărie. Interpretarea va fi formulată ca o întrebare şi nu un adevăr absolut.