În grădina unui înţelept, trăia odată un păun splendid. Creatura îi făcea o deosebită plăcere grădinarului, care avea grijă de el cu devoţiune. Plin de lăcomie, un vecin obişuia să se uite peste gard şi nu putea să suporte faptul că cineva avea un păun mai frumos decât el. În invidia lui, arunca cu pietre în păun. Grădinarul se întâmplă să vadă asta şi se înfurie. Dar gândul la păun nu-i dădea pace vecinului. După o vreme, începu să îl măgulească pe grădinar, întrebându-l dacă nu putea avea măcar păuniţa-pui. Grădinarul refuză categoric. În cele din urmă, vecinul merse plin de respect la stăpânul înţelept al casei şi îl întrebă dacă nu putea primi măcar un ou de păun. Voia să-l pună sub o găină şi să o lase să îl clocească. Înţeleptul îi porunci grădinarului să îi dea vecinului un ou din cuibul păunului. Grădinarul făcu aşa cum i se spusese. După un timp, vecinul veni şi se plâse înţeleptului: „Ceva nu e în regulă cu oul. Puicuţele mele au stat pe el săptamâni întregi. Dar nici un păun nu vrea să iese din el.” Apoi se întoarse mânios acasă. Înţeleptul îşi chemă grădinarul: „I-ai dat vecinului un ou. De ce nu iese păunul din el?” Grădinarul răspunse : „Am fiert oul mai întâi.” Înţeleptul se uită la el cu uluire. Apoi grădinarul spuse cu un ton de apărare : „Mi-ai spus să îi dau un ou de păun. Dar n-ai spus dacă trebuie să-l gătesc sau nu…”
Comments are closed