Neuroștiința muzicii este studiul științific al mecanismelor creierului implicate în procesele cognitive care stau la baza muzicii. Aceste comportamente includ ascultarea muzicii, interpretarea, compunerea, citirea, scrierea și activitățile auxiliare. De asemenea, neuroștiința muzicii se ocupă de estetica muzicală și emoțiile muzicale. Oamenii de știință care lucrează în acest domeniu pot avea pregătire în neuroștiințe cognitive, neurologie, neuroanatomie, psihologie, teoria muzicii, știința calculatoarelor și alte domenii relevante.
Baze neurologice
Copiii care studiază muzica prezintă o creștere a dezvoltării căilor auditive după numai doi ani. Dezvoltarea ar putea accelera dezvoltarea limbajului și a citirii.
Oamenii sunt capabili să detecteze automat o diferență sau o anomalie într o melodie, cum ar fi un ton care nu se potrivește cu experiența muzicală anterioară. Această prelucrare automată are loc în cortexul auditiv secundar. Zona auditivă din creier procesează sunetul muzicii. Zona auditivă se află în lobul temporal, care se ocupă de recunoașterea și percepția stimulilor auditivi, dar și a memoriei și discursului.
Înregistrările EEG au arătat, de asemenea, o relație între activitatea electrică a creierului și percepția ritmică.
Muzica și neuronii în oglindă
Sistemul de neuroni în oglindă are un rol important în modelele neuronale de integrare senzorială-motorie. Există dovezi considerabile că neuronii răspund atât acțiunilor, cât și observării acumulate a acțiunilor. Un sistem propus pentru a explica această înțelegere a acțiunilor este acela că reprezentările vizuale ale acțiunilor sunt cartografiate pe propriul nostru sistem motor.
Unii neuroni în oglindă sunt activi atât prin observarea acțiunilor direcționate către țintă, cât și prin sunetele asociate produse în timpul acțiunii. Acest lucru sugerează că modalitatea auditivă poate accesa sistemul motor. În timp ce aceste interacțiuni auditive-motor au fost studiate în principal pentru procesele de vorbire și s-au axat pe zona Broca și vPMC, începând din 2011, experimentele au început să explice modul în care aceste interacțiuni sunt necesare pentru performanța muzicală. Rezultatele indică o implicare mai largă a dPMC și a altor zone motorii.
Muzica și limbajul
Anumite aspecte ale limbajului și ale melodiei s-au dovedit a fi prelucrate în zone aproape identice ale creierului funcțional. Folosind tomografie cu emisie de pozitroni (PET), concluziile au aratat ca atat expresiile lingvistice cat si melodice au produs activarea in zone aproape identice ale creierului functional. Aceste zone au inclus cortexul motor primar, zona motorului suplimentar, zona Broca, insula anterioară, cortexul auditiv primar și secundar, polul temporal, ganglionii bazali, talamusul ventral și cerebelul posterior. S-au găsit diferențe în tendințele de lateralizare, deoarece sarcinile lingvistice au favorizat emisfera stângă, dar majoritatea activărilor au fost bilaterale, ceea ce a produs o suprapunere semnificativă în ceea ce privește modalitățile.
Mecanismele de informare sintactică, atât în muzică, cât și în limbaj, s-au dovedit a fi procesate similar în creier.
Cu toate acestea, producția de melodie și producția de vorbire pot fi servite de diferite rețele neuronale.
Prelucrarea limbii este o funcție mai mult din partea stângă a creierului decât partea dreaptă, în special zona lui Broca și zona Wernicke, deși rolurile jucate de cele două părți ale creierului în prelucrarea diferitelor aspecte ale limbajului sunt încă neclare. Muzica este procesată și de partea stângă și de partea dreaptă a creierului. Dovezile recente sugerează că prelucrarea este partajată între limbă și muzică la nivel conceptual.
Creierul muzicienilor
Structura creierului în muzicieni și non-muzicieni este distinct diferită. Gaser și Schlaug (2003) au comparat structurile creierului cu muzicieni profesioniști cu non-muzicieni și au descoperit diferențe de volum al materiei cenușii în regiuni ale creierului motor, auditiv și vizual-spațial. În mod specific, s-au descoperit corelații pozitive între starea muzicianului (profesionist, amator și non-muzician) și volumul de materie cenușie în zonele motorii principale și somatosenzoriale, zonele premotor, zonele parietale superioare anterioare și în gyrusul temporal inferior bilateral. Această asociere puternică între statutul de muzician și diferențele de materie cenușie susține ideea că creierele muzicienilor arată schimbări structurale dependente de utilizare. Datorită diferențelor distincte din mai multe regiuni ale creierului, este puțin probabil ca aceste diferențe să fie înnăscute, ci mai degrabă datorită achiziției pe termen lung și repetiției abilităților muzicale.
Capacitatea muzicală a creierului uman
Studiile au arătat că creierul uman are o capacitate muzicală implicită. Dar femeile procesează informațiile muzicale în mod bilateral și bărbații procesează muzica cu predominanță emisferică dreaptă.
Comments are closed