Fiecare parinte are stilul sau propriu in educatia copilului si in modul in care formeaza o relatie cu copilul sau. Totusi, cercetarile arata ca exista patru stiluri principale in a fi parinte: stilul autoritar, stilul flexibil-autoritar, stilul permisiv sau indulgent si stilul detasat. Desi nici un parinte nu foloseste mereu acelasi stil in toate situatiile de interactiune cu copilul, exista totusi o abordare pe care o prefera la modul general.
Stilul parental este format prin istoricul dezvoltarii parintelui, educatia si personalitatea sa, comportamentul copilului si contextul mai larg al vietii parintelui. De asemenea, stilul parental este influentat de locul de munca al parintilor, starea financiara a familiei, fericirea maritala, sanatatea psihologica a parintelui si alti factori din viata parintelui. In plus, in diverse culturi si grupuri etnice, se considera ca copiii trebuie crescuti intr-un anume fel. In orice caz, comportamentul copilului si dezvoltarea sa psihologica sunt influentate de stilul parental.
Parintii autoritari
Parintii autoritari au reguli rigide si se asteapta la supunere absoluta din partea copilului, fara intrebari. De asemenea, acesti parinti se asteapta de la copil ca acesta sa accepte principiile si valorile familiei fara discutii. Parintii autoritari aplica o disciplina stricta, se bazeaza adesea pe pedepsele fizice si retragerea afectiunii lor, pentru a modela comportamentul copilului.
Copiii crescuti de parinti autoritari au adesea schimbari rapide de dispozitie, sunt nefericiti, tematori si iritabili. Au tendinta de a fi timizi, retrasi, le lipseste increderea in sine. Daca parintele nu le acorda suficienta afectiune, copiii devin in mod uzual rebeli si antisociali.
Parintii flexibil-autoritari
Parintii flexibil-autoritari arata respect pentru parerea copilului, permitandu-i acestuia sa fie diferit. Desi exista reguli ale casei, parintele discuta cu copilul daca copilul nu intelege regulile sau nu este de acord cu ele. Acesti parinti arata copilului ca desi parintele este cel care va lua decizia finala, exista totusi lucruri care pot fi negociate si la care se pot face compromisuri. Parintii flexibil-autoritari sunt responsivi si fermi, dar disciplineaza mai degraba cu dragoste si afectiune, decat folosind puterea, explicand copiiilor care sunt regulile si expectantele lor.
Copiii crescuti de parinti felxibil-autoritari au adesea o stima de sine crescuta, sunt independenti, curiosi, fericiti, asertivi si interactivi.
Parintii permisivi sau indulgenti
Parintii permisivi sau indulgenti controleaza destul de putin comportamentul copiiilor lor. Daca exista reguli in casa, ele nu sunt urmate in mod constant. Parintele face niste reguli, dar nu ia atitudine daca copilul nu le respecta, asa incat copilul va decide pana la urma daca vrea sa urmeze regulile sau nu. Copiii invata ca pot sa se comporte oricum. Parintii indulgenti sunt responsivi, dar nu cer prea multe de la copilul lor, avand destul de putine expectante si impunand diciplina in mod variabil. De obicei fac amenintari, dar nu le pun in practica. Ca urmare apare un fel de inversiune de rol: copiii actioneaza mai mult ca niste parinti, si parintii ca niste copii.
Copiii crescuti de parinti permisivi sunt adesea nerespectuosi, nesupusi, agresivi, iresponsabili si sfidatori. De obicei sunt nesiguri pe ei, pentru ca le-a lipsi o ghidare ferma. Totusi, acesti copii sunt adesea creativi si spontani. Desi nu isi asuma responsabilitati sociale si le lipseste independenta, sunt adesea veseli.
Parintii dezangajati
Parintii dezangajati sau detasati nu sunt responsivi, si nu cer aproape nimic de la copil. Sunt nepasatori sau nu isi dau seama de nevoia copilului de atentie si disciplina.
Copiii crescuti de parinti detasati au numeroase dificultati psihologice si probleme comportamentale comparativ cu altii copii.
Comments are closed