Întreaga literatură tradițională și actuală consideră că nucleul sau aspectul specific pentru tulburările de personalitate se află la nivelul perturbării relațiilor interpersonale. Tulburările afective, cognitive, comportamentale, și cele de control al impulsurilor se subordonează acestei perturbări, care se manifestă în cursul derulării vieții de zi cu zi. Încălcarea normelor sociale, problemele de statut și rol social și deficiențele etice sunt și ele stări articulate cu distorsiunea relațiilor interpersonale.
În această direcție s-a dezvoltat ideea circumplexului interpersonal, care este o interpretare dimensională a modalităților de manifestare a persoanei în relațiile sale cu alții. Această interpretare are ca bază și psihologia geltaltistă a lui Levin, care sugera ideea de „câmp psihologic” (Wiggins, 1999). Sullivan a introdus noțiunea de interpersonalism, susținând că esențialul vieții psihice a omului se desfășoară într-un „câmp interpersonal”. Circumplexul constă dintr-un cerc pe care sunt notate atitudini interpersonale opuse. Se constituie astfel mai multe „cadrane”, ca la un ceas, ce pot defini felul constant în care un om se raportează la alții (McLemore, 1987).
Prin circumplexul interpersonal se pot caracteriza nu doar atitudinile interpersonale, ci și problemele interpersonale, fapt util pentru psihoterapie (Johnson, 2000). Astfel, poate fi descrisă atitudinea nu doar față de alții, ci și de față de sine (Klein, 2001) și, de asemenea, atitudinea față de „alții” introjectați și reprezentați în sine, pe matricea „modelului intern de lucru” (internal working model) al lui Bowlby. În această direcție, cercetări deosebit de interesante a realizat Benjamin care a dezvoltat și o formă specială de psihoterapie.
Modelul circumplex poate fi utilizat ca instrument metodologic în studierea persoanei normale și patologice, folosindu-se diverse axe ortogonale pentru a evidenția succesiv caracteristicile persoanei, la fel ca un obiectiv care e privit succesiv prin diverse lentile (Lăzărescu, 2006).
Psihoterapia interpersonală reconstructiva în tulburarea de personalitate borderline
Psihoterapia interpersonală reconstructivă subliniază rolul atașamentului în psihopatologie. Experiențele copilului cu persoanele care îl îngrijesc în copilărie afectează modelele interne de lucru pentru sine și ceilalți. Psihoterapia interpersonală reconstructivă (PIR) caută să transforme aceste modele interne de lucru.
Se presupune că procesele patologice sunt consecința a trei „procese de copiere”:
- Identificarea (fii ca el)
- Recapitularea (acționează de parcă el ar fi încă acolo și ar deține controlul)
- Introiecția (tratează-te pe tine așa cum te-a tratat el)
(„el” = persoana care a îngrijit copilul)
Procesele de copiere sunt menținute de dorința ca modelele interne de lucru, numite „persoane importante și reprezentările lor internalizate”, să ierte, uite, să se scuze, să dea înapoi sau să facă posibilă într-un fel relaționarea și reuniunea fericită. De exemplu, un copil care se identifică cu părintele spune, la nivel inconștient: „Vezi, sunt exact ca tine. Sunt de acord cu punctele tale de vedere și le aplic asupra mea. Te iubesc așa de mult. Te rog iubește-mă”. Copilul care recapitulează tiparele părintelui „spune” internalizării: „Te iubesc așa de mult, sunt de acord să mențin regulile și valorile pe care le-am avut întotdeauna. Sper că fac asta suficient de bine pentru a primi și mai multă dragoste din partea ta.”
Aceste dorințe inconștiente, care mențin proximitatea psihică relativ la internalizări, poartă numele de „darul dragostei”.
Deoarece relația pacientului cu internalizarea este cea care menține problema, tratamentul se centrează pe activități care facilitează doliul și desprinderea de rezidurile atașamentului.
Algoritmul terapeutic are șase reguli:
- Lucrați începând cu empatia față de pacient
- Încurajați mai mult partea colaborativă, și nu pe cea regresivă a pacientului
- Legați fiecare intervenție de formularea cazului
- Căutați detalii concrete privitor la răspunsuri și impactul asupra sinelui
- Includeți emoțiile, comportamentul și cognițiile
- Legați fiecare intervenție de pașii parcurși în terapie (Cei cinci pași)
Cei cinci pași ai terapiei sunt:
- Colaborarea (relația terapeutică)
- Învățarea tiparelor, a originilor și motivelor lor (insight)
- Blocarea tiparelor problematice (managementul crizelor)
- Promovarea dorinței de schimbare, în pași asemănători stadiilor schimbării din modelul transteoretic (Prochaska și DiClemente)
- Învățarea de tipare noi (prin tehnici comportamentale).
Comments are closed